926 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenaţi, la data de 25 mai, în judeţul Satu Mare, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru protecţia celor 334 de secţii de votare, pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European, precum şi a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
Pentru asigurarea unui proces electoral corect şi echidistant, la nivelul judeţului Satu Mare, pe timpul desfăşurării alegerilor membrilor din România pentru Parlamentul European, vor fi angrenaţi peste 345 de poliţişti, 87 de poliţişti de frontieră, 104 de jandarmi şi 138 de pompieri.
674 de angajaţi M.A.I. vor asigura protecţia celor 334 de secţii de votare, amplasate în 288 locuri.
Vor fi luate măsuri de protecţie şi la cele 64 secţii de votare pentru alegerile parţiale pentru membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului României.
Alţi 141 de poliţişti şi 64 jandarmi, în perioada desfăşurării procesului electoral, se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivelul judeţului, vor acţiona, conform competenţelor, 47 de poliţişti, constituiţi în 10 echipe operative. Totodată, a fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 95 angajaţi M.A.I., care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, dacă situaţia operativă va impune acest lucru.
Astfel, în total, peste 1121 de angajaţi M.A.I. vor fi angrenaţi în misiuni, duminică, 25 mai 2014, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral. Precizăm faptul că, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare. se află încarceraţi 7 arestaţi preventiv, dintre care 6 cu drept de vot. Dintre aceştia, 5 şi-au exprimat dorinţa de a-şi exercita dreptul de a vota.
De asemenea, la nivelul judeţului sunt 2 arestaţi la domiciliu, niciunul a solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.
Pentru promovarea mesajului Campaniei de Informare a Ministerului Afacerilor Interne, „Votează legal”, la I.P.J. Satu Mare au fost primite 400 de afişe, ce au fost postate în spaţiile cu vizibilitate mare. Acestea vor putea fi consultate şi în ziua alegerilor, la toate secţiile de votare din judeţul Satu Mare. Scopul campaniei este informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor români, cu drept de vot, asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare.
Reamintim că potrivit articolului 387 din Codul Penal (Frauda la vot) votarea de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
De asemenea, art. 386 din Codul Penal (Coruperea alegătorilor) prevede că (1)Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni.
Sursa: IPJ Satu Mare
PortalSM vă ţine la curent cu desfăşurarea alegerilor şi primele rezultate pe Colegiul 2.