Tensiunea a fost resimţită imediat după aprobarea ordinii de zi. Văzând că solicitarea lor cu privire la amânarea modificării organigramei nu a fost scoasă de pe ordinea de zi consilierii UDMR au cerut o pauză de consultări, în prezenţa preşedintelui UDMR Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Atunci au decis să nu voteze pentru validarea propunerii PDL, asigurându-se că aceasta nu va vota cu majoritatea PSD-PNL. Practic, Doina Feher a fost victimă colaterală.
Proiectul cu privire la modificarea organigramelor aparatului de specialitate şi instituţiilor a stârnit discuţii aprinse. Liberalul Adrian Albu a declarat în plen că în cadrul comisiei din care face parte s-a hotărât formularea propunerii de amânare a proiectului, când de fapt au fost trei voturi pentru susținerea proiectului, două împotrivă şi o abţinere,. Imediat a fost taxat de către colegii de comisie, făcându-se glume pe această temă, nefiind nicidecum vorba despre vreo propunere de amânare. De altfel, Albu nu este prins pentru prima dată în offside. La un alt proiect el a votat inițial pentru amânare, iar peste câteva secunde s-a răzgândit și votat pentru adoptare.
După mai multe discuții în contradictoriu cu privire la proceduri, a fost propusă amânarea proiectului și votată în unanimitate de către cei prezenți. UDMR a marcat astfel o victorie în fața USL-ului.
Potrivit reprezentanților PSD, UDMR s-ar opune unei astfel de modificări întrucât multe persoane ar fi reîncadrate pe alte posturi şi implicit pe alte salarii. Printre cei care au depus oficial un memoriu se află persoanele din conducerea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, care au venituri de aproape 10.000 de lei/lună.
Consilierul Masculic Csaba, cel care a condus acţiunea UDMR, a declarat că este vorba despre faptul că proiectul de modificare a organigramelor a fost primit prea târziu, şi anume marţi, şi nu a fost timp suficient pentru a fi studiat în detaliu, având în vedere că afectează 741 de posturi de la primărie şi instituţii subordonate. Masculic consideră că ar fi fost nevoie de o dezbatere a propunerilor cu liderii grupurilor.
Referitor la invalidarea propunerii PDL, Masculic a declarat că UDMR a apelat la această armă a opoziţiei pentru a-şi face auzită vocea cu privire la organigrame.