PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Conturile Spitalului Judeţean, blocate de Episcopia Romano Catolică

episcopie satu mareEpiscopia Romano Catolică a blocat conturile Spitalului Judeţean Satu Mare din cauza unei datorii rezultate dintr-un proces mai lung privind retrocedarea clădirii în care a funcţionat secţia de Psihiatrie. Practic conturile au fost blocate pentru unele penalităţi, în sumă de 70.000 de euro.

Preşedintele Adrian Ştef a afirmat că în cele din urmă conturile au fost deblocate, însă nu s-a găsit decât o soluţie temporară. Ştef s-a arătat surprins de măsura blocării conturilor cu atât mai mult cu cât este vorba despre un spital iar Episcopia a fost sprijinită financiar în alte proiecte.

„Este neplăcut, nu m-am aşteptat. Să ţinem cont de faptul că e spital, are loc un act medical. Mi s-ar părea normal să renunţe de tot la aceste pretenţii, a fost sprijinită de Consiliul Judeţean”, a spus Ştef.

Mai mult decât atât, Episcopia a solicitat sprijinul Consiliului pentru implementarea unor proiecte în perioada 2014-2020.

Managerul Spitalului Judeţean, Erica Venemozer, a precizat că în urma sentinţei judecătoreşti Episcopia a fost pusă în posesie şi că a solicitat înțelegere pentru plata în rate a datoriei dar s-a trezit cu conturile blocate. Acum, problema a fost preluată de către conducerea Consiliului Județean.

Exit mobile version