O proastă digestie duce la apariția flatulenței, balonărilor, durerilor abdominale și a acidității gastrice. De asemenea, când apar probleme la nivelul digestiei poate surveni constipația, o afecțiune care dacă nu este tratată se poate agrava.
Pentru o bună digestie a alimentelor ține cont de următoarele sfaturi:
– Mestecă bine alimentele, nu vorbi în timp ce mănânci și nu întreprinde alte activități;
– Evită să bei apă sau alte lichide în timp ce mănânci, pentru a preveni îngreunarea digestiei alimentelor;
– Nu face excese alimentare;
– Nu combina prea multe grupe de alimente la o singură masă;
– Consumă fructe cu o oră înainte de masă sau la două ore după ce ai mâncat. De asemenea, nu consuma fructe seara;
– Fă sport în fiecare zi, cel puțin 30 de minute. Exercițiile fizice stimulează peristaltismul intestinal, prevenind astfel apariția constipației;
Alimente bune de consumat:
Lămâia inhibă formarea de acizi gastrici și ajută la eliminarea substanțelor nocive din organism care pot îngreuna digestia.
Ghimbirul stimulează secreția de sucuri gastrice și astfel, alimentele vor fi digerate mai repede.
Mierea, consumată dimineața pe stomacul gol, cu un pahar de apă, este un pansament gastric natural, care reduce aciditatea gastrică și durerile abdominale . De asemenea, mierea este un bun adjuvant în tratarea constipației.
Coriandrul este un remediu natural cunoscut pentru efectele sale benefice împotriva indigestiilor. În caz de indigestie se amestecă o linguriță din suc de frunze proaspete de coriandru și un vârf de cuțit de sare și se va consuma de două ori pe zi.
Sursa: www.cliksanatate.ro