PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Încasări mai mari la Finanţe. Ardelean: Se simte creşterea economică!

ioan mircea ardelean, dana godjaAdministraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare a reuşit să încaseze în primul semestru al acestui an cu peste 13 milioane lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi să-şi depăşească planul, instituţia fiind pe locul 2 la nivel regional şi pe locul 12 la nivel naţional.

Şeful AJFP, Ioan Mircea Ardelean, alături de ofiţerul de presă, Dana Godja, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, situaţia încasărilor pe primul semestru al acestui an, comparativ cu anul trecut. Astfel, în primele şase luni a fost încasată suma de 494,8 milioane lei, cu 13,3 milioane mai mult decât în perioada similară a anului precedent

„Într-adevăr este creştere economică dacă reuşim să adunăm mai mult din impozite şi taxe”, a subliniat Ioan Mircea Ardelenean.

Plan de încasări a fost realizat în proporţie de 103,1%.

Referitor la controale, şeful AJFP a spus că au fost efectuate în acest an 873 de inspecţii, în urma cărora s-a atras la buget o sumă suplimentară de 45,5 milioane. Au fost depuse şi 46 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 53,1 milioane lei, Ardelean afirmând că această sumă nu este foarte mare şi că se axează în principal de prevenire şi informare.

Şeful Finanţelor a prezentat şi modificările aduse în ce priveşte restituirea taxei auto de poluare, prin OUG 8/2014 şi Ordinul 364/2014 al Ministerului Mediului. Astfel, restituirea taxei se face pe o perioadă de cinci ani, în fiecare an urmând ca solicitantul să primească 20% din valoare, indexată cu dobânzi şi indicele de consum. Ardelean susține că după noua metodă este destul de complicată și va fi o muncă titanică deoarece în fiecare an vor trebui calculate valorile pentru cei aproape 1000 de solicitanți.

În primul semestru la AJFP Satu Mare au fost depuse 3.082 de cereri de restituire a taxei auto. 2.131 au fost soluţionate deja, pentru care s-a plătit suma de 4,2 milioane lei, urmând ca restul de 951 să fie soluţionate pe parcursul următorilor cinci ani, după noua procedură.

Exit mobile version