PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Simion Bărnuțiu comemorat la Carei

Direcția de Cultură a municipiului Carei a organizat  luni, 21 iulie 2014, începând cu ora 10.00 un scurt moment comemorativ la bustul lui Simion Bărnuțiu din municipiul Carei, cu ocazia împlinirii a 206 ani de la nașterea acestuia.

Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Direcției de Cultură a evocat pe scurt biografia marelui istoric și om politic român, după care s-au depus coroane din partea Direcției de Cultură a municipiului Carei, Asociației Astra Careiană, a Partidului Național Liberal și a Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Direcției de Cultură a municipiului Carei, ai Bibliotecii Municipale Carei, ai Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei, ai partidelor politice, oameni de cultură, profesori și localnici.