PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tinerii social-democraţi sătmăreni prezenţi la Şcoala de vară a TSD din regiunea de Nord-Vest

Raul Băbţan, ales preşedinte la TSD Satu Mare

Tinerii social-democraţi sătmăreni au participat  în acest weekend la școala de vară a TSD din regiunea de Nord-Vest, organizată la Valea Măriilor de către tinerii social-democraţi din județul Bistrița-Năsăud. La acest eveniment au participat peste o sută de tineri din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Maramureș și Sălaj, dar și președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, deputatul PSD, Daniel Suciu.

Delegaţia sătmăreană a fost reprezentată de Raul Băbţan – preşedintele TSD Satu Mare, Ioana Bran – preşedintele LTISD Satu Mare, Alina Fulga-Pop – coordonatorul PES Satu Mare, alături de mai mulţi membrii social-democraţi din judeţul Satu Mare.

Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) Mihai Sturzu, președinte al Tineretului Social Democrat (TSD), a declarat sâmbătă, la școala de vară a TSD din regiunea de Nord-Vest, că Victor Ponta va câștiga alegerile prezidențiale din această toamnă și că acesta este și obiectivul principal al organizației pe care o conduce.

“În toamnă, avem o singură opțiune: Victor Ponta să fie președinte. Nu avem niciun fel în care să putem să ratăm această țintă. Nu există ca în 17 noiembrie Victor Ponta să nu fie președinte. Felul în care acesta gestionează activitatea Guvernului, felul în care noi, alături de colegii noștri seniori, lucrăm, felul în care se mișcă lucrurile la noi în țară, inclusiv faptul că opoziția este complet dezbinată, că Traian Băsescu a luat-o razna complet, săracul, nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă (…), mie mi se pare că nu putem să greșim”, a spus Sturzu.

Sturzu a dat asigurări “sută la sută” colegilor săi din TSD că din 1 august va începe campania pentru prezidențiale în interiorul partidului, candidatul fiind actualul premier, Victor Ponta.

Tema acestei școli politice de vară a fost “Tinerii în primul rând”, iar cei prezenți au avut parte de activități educaționale (workshop-uri cu tematici politice, sociale și de tineret) și activități recreaționale și de socializare (drumeții, tiroliană, paintball, karaoke etc.).

Sursa: TSD Satu Mare