Un român de 29 de ani a fost arestat la Torino pentru că și-a ucis mama, înjunghiind-o de mai multe ori cu un cuţit. Surse din poliţie au declarat pentru presa locală că tânărul criminal este din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, relatează Adevărul.
Din primele informații, este posibil ca Alexandru Ferencz să fi acționat sub influența drogurilor. Potrivit vecinilor, acesta nu avea un loc de muncă şi era dependent de droguri, având deseori un comportament violent cu Maria, mama sa.
Trupul femeii decedat a fost găsit de un alt fiu al acesteia, când a mers la locuința ei.
A alertat imediat carabinierii , iar când aceştia au sosit la faţa locului l-au găsit pe fratele său ţinând în mână cuţitul plin cu sânge.
Potrivit crimeblog.it, bărbatul a fost găsit de arma în mână, mama sa fiind deja decedată. În drum spre poliție el a strigat agenților de mai multe ori să-l omoare şi alte cuvinte fără sens, cu referire la Satana. El a fost arestat. Poliţiştii nu au reuşit încă să afle motivul crimei, fiind posibil ca bărbatul să fi fost drogat, având probleme cu narcoticele.
Sursa FOTO: La Stampa