PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Darius Țânțaș, forțat să plătească despăgubiri de 100.000 euro

darius tantasDarius Țânțaș, fiul milionarului  Vasile Țânțaș, care care a ucis un bărbat în urma unui accident rutier a fost obligat de instanță să plătească despăgubiri de 100.000 de euro familiei îndurerate.

Unul dintre cei 12 copii ai afaceristului milionar Vasile Țânțaș, din Satu Mare, a fost condamnat la șase ani de închisoare după un accident mortal pe care l-a provocat în 2008.

Tânărul a încercat să scape de fapta fugind din țară, însă s-a întors și a fost judecat pentru tragedia comisă. Acesta se afla la volanul unui autoturism Mercedes și, întrucât nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers, față de un autoturism condus regulamentar, a intrat în coliziune și l-a proiectat în afara șoselei.

Victima a fost transportată la spital, însă a murit la scurt timp. Impactul a fost catastrofal, și asta pentru că tânărul conducea cu 167 de kilometri la oră.

În mod absolut curios, procurorii au trimis dosarul în judecată la un an și jumătate de la producerea accidentului.

Familia victimei a cerut în instanță plata unor despăgubiri pentru tragedia provocată, iar valoarea a fost stabilită la 500.000 de lei, echivalentul a circa 100.000 de euro. Doar că Darius Țânțaș nu s-a conformat deciziei, iar familia victimei l-a acționat în instanță pentru a obține banii, iar judecătorii l-au obligat, din nou, prin executare, să pună în aplicare decizia.

Vasile Țânțaș, tatăl lui Darius Țânțaș, deține afaceri în energie, defrișări, ecologizări de râuri.

Darius Țânțaș se află încarcerat de peste un an de zile, și conform precizărilor familiei Țânțaș, familia bărbatului ucis în accident a fost despăgubită cu suma de 100.000 de euro prin Fondul de protecție a victimelor străzii.

Sursa: cancan.ro

Exit mobile version