PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Liderii ACL Satu Mare: Dragnea și Ponta vor să ia primarii cu japca

Romeo Nicoara, Petre Muresan (2)Copreşedinţii ACL Satu Mare, Petre Mureşan şi Romeo Nicoară, au criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, intenţia guvernanţilor de a da primarilor posibilitatea să-şi schimbe partidul, susţinând că edilii din Satu Mare sunt şantajaţi şi ameninţaţi.

Dragnea și Ponta vor să ia primarii cu japca, prin OUG  si doresc refacerea PCR-ului-partidul stat. Liviu Dragnea, vicepremier și șef de campanie al lui Ponta, a anunțat o nouă manevră murdară a PSD în pragul campaniei pentru prezidențiale. Dragnea intenționează să promoveze o ordonanță de urgență prin care aleșilor locali li se dau două săptămâni în care vor putea trece la alt partid fără să-și piardă mandatele. OUG-ul lui Dragnea va pune o presiune fără precedent pe primarii Opoziției ca să treacă la PSD și la sateliții partidului condus de Ponta. Asta se întâmplă şi în Satu Mare zi de zi. Govor, Ştef şi acoliţii lor fac presiuni, ameninţă şi şantajează aleşii locali”, a declarat Mureşan.

El a ținut să-i transmită preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, care a afirmat că primarii PSD sunt cei mai buni, că de fapt unii dintre ei sunt semianalfabeţi iar alţii au probleme cu legea. Mureşan a admis că unul dintre primarii PDL este „cam roşu”.

Mesajul transmis de PSD primarilor și consilierilor din Opoziție, cu asemenea alocări clientelare este de tipul  ”dacă nu treceți la noi sau la cine vă spunem noi să treceți, nu vedeți un ban pentru comunitatea pe care o reprezentați!” Agresiunea PSD împotriva primarilor este o agresiune la adresa comunităților locale și a fiecărui cetățean din aceste comunități. Nu doar partidele de opoziție din care fac parte primarii și consilierii vor fi afectate, ci vor fi afectați, în primul rând, cetățenii și comunitățile care au ales primarii și consilierii locali”, a mai spus Petre Mureşan.

Liderul PDL a mai făcut o scurtă prezentare a situaţiei economice, arătând că execuția bugetară pe primele 7 luni este de fapt o oglindă a proastei guvernări a lui Ponta.

Din păcate, Ponta nu știe cum să ia măsuri de dreapta, după cum nu știe să ia nicio măsură de stimulare economică. Guvernul Ponta a prăbușit creșterea economică și ne-a plasat la coada clasamentului Uniunii Europene. Bilanțul execuției bugetare pe primele 7 luni confirmă, de asemenea, faptul că intrarea României în recesiune are drept cauză exclusivă contraperformanțele Guvernului Ponta, guvern care îi duce pe români la sapă de lemn”, a mai punctat Mureşan.

Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Romeo Nicoară, a făcut o paralelă între guvernul francez care şi-a dat demisia din cauza proastei situaţii economice cauzată de măsurile de stânga şi guvernul din România.

Guvernul socialist francez a demisionat după un scandal în interiorul său legat de politicile economice care au dus Franța la stagnarea economiei. Premierul Valls și-a depus demisia, iar președintele Hollande l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern. Scandalul din Franța arată că modelul socialist francez atât de lăudat de Ponta, este un model economic ineficient și păgubos așa cum este socialismul mai peste tot. În Franța, ca și în România, a adus creștere de taxe și șomaj.  Diferența este că în Franța politicile guvernului socialist au dus la stagnarea economiei (2 trimestre consecutive de creștere zero), pe când în România, guvernul Ponta a aruncat economia în recesiune, deși avea posibilități să ofere o creștere substanțială și sănătoasă. În Franța, ca urmare a rezultatelor slabe din punct de vedere economic, Guvernul demisionează, la noi economia scade, subiectul recesiunii economice este îngropat de către guvern, iar Ponta candidează”, a afirmat Romeo Nicoară.

Liderul PNL a mai făcut unele precizări cu privire la atacurile pesediste împotriva lui Klaus Iohannis, susținând că acestea „trădează frica lui Ponta”. EL susţine că Iohannis nu se află într-o “bigamie politică”, fiind şi preşedinte PNL şi membru în Forumul Democrat German pentru că legea permite acest lucru.

Atacurile pesediste împotriva lui Klaus Iohannis trădează frica lui Ponta și a aliaților săi la prezidențiale. Ponta se teme că va pierde competiția cu Iohannis. Iar Iohannis îl va învinge pe Ponta pentru că este altfel decât Ponta. Are două calități care sunt exact opusul lui Ponta: seriozitate și competență”, a mai spus preşedintele PNL Satu Mare.

Exit mobile version