PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lucia Varga și Ludovic Orban vin la Satu Mare

Deputatul Lucia Varga va coordona activitatea PNL Satu Mare din partea Biroului Permanent Național.

Activitatea Organizației Județene a PNL Satu Mare a fost prezentată astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național de către președintele interimar Romeo Nicoară. Președintele PNL și candidatul dreptei la prezidențiale Klaus Iohannis a apreciat efortul de reorganizare a filialei județene, precum și evoluțiile pozitive ale acesteia și are încredere că rezultatele alegerilor prezidențiale vor fi unele semnificative.

Având în vedere faptul că se apropie campania electorală, membrii Biroului Permanent Național au decis, conform statului,  ca fiecare vicepreședinte național al partidului cu atribuții în coordonare, să monitorizeze activitatea filialelor județene din țară, iar organizația PNL Satu Mare va fi coordonată de deputatul Lucia Varga. La invitația președintelui PNL Satu Mare, Romeo Nicoară, aceasta va efectua o primă vizită de lucru în județul Satu Mare, vineri, 22 august, împreună cu deputatul Ludovic Orban pentru a se întâlni cu aleșii locali și conducerea PNL Satu Mare.

Salut intenția și dorința colegei mele Lucia Varga de a pune umărul și experiența sa în întărirea dreptei la Satu Mare și obținerea unui scor cât mai bun pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale”, a declarat președintele PNL Satu Mare Romeo Nicoară.