PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doru Tukacs şi avocatul său, pe mâna DNA. Cât a dat mită pentru a scăpa din arest!

Doru-TukacsProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: 

CHIVARI HORIA IOAN, avocat în cadrul Baroului Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă
TUKACS DOREL VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt :
În perioada iunie – august 2011, inculpatul Chivari Horia Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, prevalându-se de influenţa avută asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, a pretins suma de 20.000 euro şi a primit suma de 24.000 euro de la o persoană denunţătoare, sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicaţi în soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul Tukacs Dorel Vasile (concubinul persoanei denunțătoare), promiţând că-i va determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a inculpatului Tukacs Dorel Vasile. Persoana denunţătoare a fost determinată să remită banii în scopul sus menţionat, de către inculpatul Tukacs Dorel Vasile, la acel moment fiind arestat preventiv şi condamnat în primă instanţă de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj (trei fapte) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Dosarul prezent a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție Bihor.
Amintim că, inculpatul Chivari Horia Ioan a fost trimis în judecată într-un dosar separat, pentru fapte similare, la data de 11 aprilie 2013, el a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Sursa: DNA

Exit mobile version