După cele trei luni de vacanță, preșcolarii, elevii școlilor gimnaziale și liceelor și-au făcut prezența la festivitatea de deschidere al noului an școlar întâmpinându-și învățătorii, diriginții și profesorii.
Elevii de la Colegiul Național Doamna Stanca în acest an școlar au parte de surprize astfel că aceștia au fost anunțați în cadrul festivității de către directoarea colegiului, Anna Maria Marușca că vor susține orele de informatică în laboratoare moderne. La această festivitate au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef și viceprimarul Marcela Papici.
La sfârșitul festivității, elevii au pășit în sălile de clasă pentru a povesti cu învățătoarele și dirigintele, de la care vor primi manualele și orarul pentru acest an școlar.