”Cu privire la finalizarea Legii 165/2013 sunt bucuros să fac acest anunț: suntem pe primul loc în țară. Noi la nivelul județului Satu Mare am finalizat toate 65 de UAT- uri, doar că urmează ca o parte să primească avizul de la București iar o parte, cei care au primit avizul, urmează să meargă să semneze. Cu alte cuvinte s-a finalizat Legea 165/2013”, a declarat Cosmin Dorle.
Prefectul Eugeniu Avram a informat comisia județeană despre faptul că 21 de primării au primit deja avizul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, adică pot să înceapă demersurile pentru eliberarea titlurilor de proprietate.
“În consecință, vom putea să deblocăm toată activitatea de eliberare a titlurilor de proprietate UAT- urilor care au încheiat implementarea Legii 165/2013 pe raza teritorială, și să încercăm să satisfacem solicitările cetățenilor”, a declarat Eugeniu Avram.
Cele 21 de commune care au primit avizul de la ANCPI sunt următoarele: Petrești, Porumbești, Cămârzana, Pișcal, Ciumești, Carei, Agriș, Santău, Căuaș, Andrid, Viile Satu Mare, Săuca, Foieni, Gherța Mică, Turț, Craidorolț, Terebești, Vetiș, Culciu, Urziceni, Beltiug și Racşa.
Restul UAT- urilor care au depus documentația sunt în curs de evaluare la nivelul oficiului județean urmând să fie avizate.
Prefectu Eugeniu Avram a declarat că așteaptă să deblocheze activitatea de eliberare a titlurilor și la nivelul celorlalte UAT- uri.