PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest pe strada Dara. Locuitorii cer să poată circula cu căruțele

Mai mulți locatari de pe strada Dara din Satu Mare au protestat astăzi în stradă împotriva Primăriei, nemulțumiți că nu pot circula cu căruțele pe drumurile de la periferia orașului. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local adoptate în mandatul fostului primar al municipiului Satu Mare, căruțașii nu mai au dreptul să circule cu căruțele pe străzile din municipiu, fapt ce îi împiedică să își lucreze pământurile , fiind singura sursă de venit din care își asigură traiul.

Acest protest a fost declanșat de nemulțumirea unui pensionar în vârstă de 73 de ani căruia în urmă cu două săptămâni, Poliția Locală i-a confiscat căruța și la amendat cu suma de 500 de lei, în timp ce se îndrepta cu căruța pe strada care locuia, în zona Aurel Vlaicu. Bărbatul a declarat că este singurul mod prin care poate să își lucreze pământurile pe care le deține și fiind și singurul venit pe lângă pensia de numai 300 de lei.

În sprijinul acestora au venit astăzi consilierul județean Adrian Cosma și consilierii locali Cosmin Rațiu și Doina Feher care au menționat că s-au alăturat acestui protest în urma unei sesizări făcute cu privire la pensionarul căruia i-a fost confiscată căruța.

Consilierul local Cosmin Rațiu a declarat că este un abuz pentru că în 2012 primarul Dorel Coica le-a promis locatarilor că o să îi lase să își  facă meseria care o fac de o viață, respectiv agricultura și să își crească minimul de animale.

La rândul său, Adrian Cosma a menționat că primarul Dorel Coica nu a analizat că agricultura trebuie promovată iar prin lege, polițiștii locali au înțeles că trebuie să confiște un atelaj.

”În momentul în care Primăria  a emis aceea dispoziție prin care cei de la Poliția Locală fără să gândească și fără să aplice legea în spiritul ei măcar, au înțeles să confiște un atelaj. Situația trebuia analizată raportat la fiecare zonă, acea zonă unde nu se pune în dificultate siguranța traficului să se permită să se circule cu atelaje și să se crească animale pe lângă case. Acest lucru nu s-a  analizat și mai ales domnul primar PSD, Coica nu a analizat că agricultura trebuie promovată iar pământurile de la periferie trebuie lucrate”, a declarat Adrian Cosma.

Cetățenii au fost asigurați de consilieri că li se va rezolva problema și că vor face demersuri către Primărie, mai mult consilierul Cosmin Rațiu a afirmat că în această situație îi va sprijinii și consilierii locali UDMR.