PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD Satu Mare îi solicită lui Iohannis să clarifice scandalul cu vânzarea copiii

 Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, i-a solicitat public într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, candidatului ACL, Klaus Iohannis, că clarifice scandalul privind vânzarea de copii. Govor consideră că Iohannis trebuie să clarifice public acuzaţiile potrivit cărora ar face parte dintr-o reţea de trafic de copii, cu atât mai mult cu cât au apărut mărturii ale unor bunici care nici astăzi nu ştiu unde au dispărut nepoţii lor, deşi înainte de adopţii li s-a promis că vor fi vizitaţi anual. Mai mult decât atât, există supoziţii că micuţii ar fi victime ale reţelelor de trafic de organe, iar Iohannis ar fi recunoscut că era şoferul străinilor care au venit în România să adopte copii.

„Mi se pare inuman şi inacceptabil ca un candidat la funcţia de preşedinte să fie acuzat de asemenea fapte. Dacă autorităţile din acei ani erau mai exigente acum ar fi fost posibil la închisoare”, a spus Govor.

În cadrul conferinţei, primarul Dorel Coica a vorbit despre eforturile Guvernului Ponta privind creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene, care a crescut de la 8,5% la preluarea mandatului la peste 40%. Edilul a amintit de importantele investiţii făcute în sistemul de educaţie sătmărean, care nu ar fi fost posibile fără sprijinul guvernului. Coica a subliniat că Satu Mare are un primar PSD care e în relaţii foarte bune cu guvernul PSD. El a mai amintit că guvernanţii au promis finanţare pentru o sală polivalentă, un bazin de înot acoperit, centura de ocolire cu al treilea pod.

La rândul său, preşedintele organizaţiei municipale de femei a PSD Satu Mare, Manuela Rogoz, a spus că Victor Ponta merită votat pentru că a sprijinit tinerii şi a demonstrat că este un om căruia i se potriveşte funcţia de preşedinte al României.