Deşi, probabil, sunt mai mulţi factori cate determină această reacţie, nu există încă o explicaţie universal acceptată care să clarifice de ce căscăm.
Primele studii indicau faptul că reflexul ar fi un răspuns la nivelul crescut de dioxid de carbon din sânge, atunci când corpul are nevoie de un aport de oxigen, care ar justifica inspiraţia profundă, sau de eliminarea dioxidului de carbon, printr-o expiraţie puternică. Experimentele ulterioare au demonstrat însă, că mediile cu un nivel scăzut de dioxid de carbon sau administrarea de oxigen subiecţilor nu influenţează nevoia de a căsca.
Cea mai recentă teorie susţine că rolul căscatului ar fi termo-reglator. Mai exact, temperatura ridicată, care apare natural în condiţii de oboseală, suprasolicitarea sau la trecerea dintr-o stare în alta duce la încetinirea proceselor cerebrale. Inspiraţia puternică, urmată de expiraţie duce la răcirea creierului şi reglarea temperaturii. Aceasta ar fi explicaţia pentru care oamenii cască atunci când se trezesc şi îşi încep ziua, trecând dintr-o stare în alta, atunci când sunt obosiţi sau înaintea unor experienţe solicitante. Experimentele dovedesc că studenţii cască înaintea examenelor, la fel ca şi paraşutiştii, înaintea salturilor. Alte explicaţii care ar explica de ce căscăm variază, de la dorinţa de a dezmorţi muşchii feţei şi ai limbii, până la nevoia de a rămâne în stare de alertă.
În unele cazuri, însă căscatul poate ascunde anumite afecțiuni:
Boli pulmonare. Căscatul poate fi un semn al bronşitei cronice şi a altor suferinţe ale plămânilor. “Este cazul fumătorilor care îşi intoxică sângele cu monoxid de carbon”, explică Aurelia Constantin, medic internist.
Boli ale sistemului nervos central. Alte afecţiuni care se manifestă şi prin căscat des sunt epilepsia, encefalita, tumorile cerebrale şi scleroza multiplă, declanşate de slaba oxigenare a creierului. Studiile au arătat că şi medicamentele pentru depresie sau Parkinson pot avea acelaşi efect.
Boli de inimă. Poate fi vorba de malformaţii congenitale, precum defectul septal, sau de insuficienţă cardiacă. În ambele cazuri, sângele nu se oxigenează pe deplin. “În cazul defectului septal, sângele nu circulă într-o direcţie normală, de la stânga la dreapta, ci trece printr-o gaură din dreapta în stânga, ocolind plămânul, şi ajunge în circulaţia generală neoxigenat. În cazul insuficienţei renale, sângele stagnează în membrele inferioare”, explică dr. Aurelia Constantin.
Sursa: www.doctorulzilei.ro