PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Acţiunea “Curăţenie de toamnă” se prelungeşte

Primarul municipiului Satu Mare,  dr. Coica Costel Dorel împreună cu operatorul de salubrizare Florisal SA aduce la cunoştinţă publică prelungirea acţiunii de colectare a deşeurilor vegetale din curţile şi grădinile caselor cu perioada 17.11.2014 – 23.11.2014.

Colectarea deşeurilor vegetale se va realiza exclusiv în zilele în care strada este programată pentru colectarea deşeurilor menajere. Deşeurile vegetale se vor depozita în grămezi, lângă pubelele cu deşeuri menajere.

Nu se admite amestecarea deşeurilor vegetale cu altele, acestea fiind colectate separat.

Cetăţenii municipiului Satu Mare sunt rugați să respecte zilele programate şi modul de depozitare, în caz contrar se vor aplica amenzile prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr.33/2011. Colectarea şi transportul deşeurilor vegetale nu se taxează suplimentar pentru cetăţeni, cheltuielile fiind suportate din Bugetul Local.

Acţiunea va fi coordonată şi executată de Primăria municipiului Satu Mare împreună cu operatorul de salubrizare SC Florisal SA.