Joi, 06.11.2014, echipajele participante la prima ediție a competiției au efectuat o vizită de studiu la AQUASTAR Satu Mare unde Marta Kajtar, inginer mecanic-şef a făcut o prezentare a ceea ce înseamnă tehnologia de ultimă generaţie în această bijuterie a turismului balnear şi de relaxare sătmărean. Vizita, urmată de o sesiune de recreere a elevilor, face parte din pachetul de premiere a participanților la competiție.
Următoarea excursie de documentare va avea loc săptămâna viitoare la locația din Debrecen a National Instruments, o companie americană în domeniul nanotehnologiilor și microelectronicii. Reamintim participanții la competiție: „Inovatiştii” – de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini UNIO Satu Mare, „IGA Novation” – de la Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron” din Negreşti-Oaş, „Maniacii” – de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Carei, „LET’S Do It” de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” Satu Mare şi „Roboţeii” de la Colegiul Tehnic „Ion I. C. Brătianu” din Satu Mare