PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prim procurorul Marinela Pop: Suntem foarte aproape de criminal; avem portret robot

marinela pop prim procuror satu marePrim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a declarat astăzi că anchetatorii sunt foarte aproape de criminalul actriței Gabriela Dorgai și că există un portret robot care încă nu va fi făcut public.

La insistențele presei locale, în urma isteriei din oraș cu privire la criminalul aflat în libertate, Marinela Pop a făcut câteva declarații, asigurându-i pe sătmăreni că județul Satu Mare este în continuare cel mai sigur din țară.

„Sigur că avem mai multe piste, avem un cerc de suspecți, sigur că se lucrează zi și noapte, este venită și o echipă de polițiști de la București care ne ajută”, a spus Marniela Pop.

Aceasta a explicat că este un proces de durată și nu poate spune public câți suspecți există, însă a transmis un mesaj de liniștire a populației, în sensul că Județul Satu Mare este cel mai sigur din țară.

„Județul Satu Mare este în continuare cel mai sigur județ din țară, se află în continuare pe locul 42 la infracțiuni contra vieții, ceea ce înseamnă că are cel mai redus număr de infracțiuni contra vieții din țară ca județ. Sunt date statistice, relevant. (…) Nu cred că există vreun motiv concret pentru care să-ți fie frică să circuli în acest moment în județul Satu Mare. Polițiștii locali patrulează încontinuu pe dig, se patrulează în tot orașul”, a mai spus aceasta.

Întrebată cât de aproape sunt anchetatorii de criminal, Gabriela Pop a declarat: ”Eu spun că foarte aproape. E greu de spus, poate peste cinci minute o să-mi spună telefonul: Da, e adevărat, ăsta este, s-a confirmat, sau peste o zi”.

A fost făcut deja un portret robot al criminalului, care însă deocamdată nu va fi făcut public, ci doar în momentul în care anchetatorii stabilesc că este ”momentul oportun”.

Anchetatorii nu pot da mai multe date pentru că le află și criminalul.

De asemenea s-a stabilit că nu există nicio legătură cu crima din Ungaria.

 

Exit mobile version