PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident pe str. Bariţiu. A lovit o femeie pe trecerea de pietoni şi a fugit

Joi, 04.12.2014, în jurul orelor 14.00, la intersecția străzilor Barițiu cu strada Lăcrimioarei, din Satu Mare , P. Csaba de 47 ani, din  Lazuri,  conducând auto marca Seat Cordoba, pe fondul neacordării priorității de trecere, a accidentat ușor o femeie  de 64 ani din Satu Mare, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea regulamentară  a străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător .       

După producerea evenimentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri  după aproximativ două ore de la comiterea evenimentului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodata i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Susnumitul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Sursa: Politia Satu Mare