Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că, în urma unei altercații, K. Anton a fost înțepat cu o furcă de către V. Florin, de 22 ani iar V. Vasile, de 21 ani, ambii din Boghiș, l-a lovit cu o lopata peste membrele superioare și peste corp. În urma loviturilor primite, persoana vătămată, a fost transportată la UPU Satu Mare, fiind internat la secția chirurgie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.