PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bilanţul Consiliului Judeţean: 212 km de drumuri, reabilitate în doi ani

 Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituţiei pe acest an, afirmând că judeţul a beneficiat de o puternică susţinere din partea Guvernului Ponta, lucru care se vede în realizări.

Adrian Ştef a concluzionat că pe scurt, activitatea instituției poate fi rezumată în câteva cifre esențiale: “La fonduri europene putem vorbi de aproape 160 de milioane de euro atraşi în perioada aceasta şi în curs de a fi absorbiţi, 212 km de drum în judeţ, 56 de milioane de lei în sănătate şi 51 de milioane de lei prin Programul Naţional  de Dezvoltare Locală”.

Vicepreşedintele Mircea Govor a subliniat că în ciuda greutăţilor şi a nenumăratelor reclamaţii s-a mers mai departe pentru dezvoltarea judeţului.

Redăm în continuare o parte din realizări din bilanţul Consiliului Judeţean.    

Reabilitarea secției de Dermato-Venerologice – 30 aprilie

 Opt saloane – 25 de paturi

Sală de tratament, sală de consultații, sală pentru mici intervenții, două cabinete medicale, un cabinet pentru asistente, o sală de mese, două grupuri sanitare pentru pacienți, dotate cu duș și grup sanitar personal.

Valoarea investiției se ridică la 434.000 lei.

Reabilitare secție de Medicină Internă – 16 octombrie

60 paturi – Medicină Internă

10 paturi – Reumatologie

5 paturi pentru Endocrinologie

Au fost reabilitate grupurile sanitare în totalitate,

reabilitate geamurile, ușile,

pereții și tarchet nou.

Valoarea investiției se ridică la 337.346 lei.

Repunerea în funcțiune a Ambulatoriului de specialitate nr. 2 sau Policlinica Veche – 25 Octombrie 2014

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare și amenajare este de 6.428.794 lei, inclusiv TVA. Suma este compusă din 3.815.246 lei care provin de la bugetul de stat (Ministerul Sănătății), iar diferența de 2.613.548 lei fiind asigurată de Consiliului Judetean Satu Mare.

Reabilitarea secțiilor de Neonatologie și Obstetrică – 5 noiembrie 2014

Lucrările efectuate constau în: reparații și înlocuiri la grupurile sanitare (gresie, faianța, obiecte sanitare), reparații și înlocuiri partiale a instalațiilor electrice, s-a montat tavan casetat, pardoseala PVC, s-au înlocuit tâmplăria ferestrelor și a ușilor cu tâmplărie PVC,  s-au efectuat finisaje interioare (zugrăvirea tuturor saloanelor).

Valoare totală a lucrărilor este de 700.000 lei, finanțare asigurată integral de Consiliul Județean Satu Mare.

Modernizare Ambulatoriu Integrat al Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş

Investiție implementată de Județul Satu Mare prin Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – ” Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1- „Reabilitarea /modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”, cod SMIS 5460, având ca Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ca Organism Intermediar, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.815.458,28 lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 1.660.728,86 lei, iar contribuţia Județului Satu Mare de 154.729,42 lei.

Durata implementării proiectului a fost de 49 luni, respectiv 30.06.2010-30.07.2014.

Alte investiții în domeniul sănătății:

–         Către Spitalul Orășenesc Negrești Oaș – 472.275,08  lei (Utilaj spălătorie, Aparat Roentgen mobil cu braț C, Mașina de spălat profesională, Calandru, Uscător, Autoutilitară)

–         Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare – 508.082,75 lei (Reparații capitale Dispensar TBC Satu Mare, Refacere instalație termică interioară Vila 3 Bixad, Reparatii capitale cladire morga Bixad, Recompartimentare amenajare birouri administrativ Satu Mare, Recompartimentare magazie sectii Satu Mare, Recompartimentare amenajare locuinte medici rezidenti sectii Bixad, Reparatii capitale bai si grupuri sanitare bolnavi si personal Vila 3 Bixad, Maşini de curăţat profesionale, Uscator de rufe uz industrial 10-11 kg, Masini de spalat rufe uz industrial 10-11 kg,  Reparatii capitale gard spital sectii Satu Mare, RK acoperis birouri Satu Mare, Studiu de fezabilitate reabilitare cladire Dispensar TBC Satu Mare)

Infrastructură rutieră

Întreţinere curentă şi periodică a drumurilor judeţene de pe raza judeţului Satu Mare

Reparaţii pe suprafeţe extinse pe DJ 193C Satu Mare – Viile Satu Mare, 10,8 km, valoare: 2.792.046,26 lei.

Reparaţii pe suprafeţe extinse pe DJ 109P Intravilan Cehal, 1,1 km, valoare: 216.316,05 lei.

Reparaţii pe suprafeţe extinse pe DJ 193 Intravilan Borlești, 3,7 km, valoare: 1.168.967,22 lei.

Întreţinerea drumurilor pietruite prin scarificări şi cilindrări cu adaos de material pietros până la 300 mc/km pe următoarele drumuri judeţene:

DJ 109N Unimăt – DN 1F

DJ 195B Mihăieni – Țeghea – Craidorolț

DJ 193C Viile Satu Mare – Medișa

DJ 195 DN 19F – Potău

Covoare bituminoase (BA16) cu aşternere prealabilă a unui strat de egalizare (BAD 25) şi a unui strat geocompozit anti-fisură pe :

DJ 109L Turț – Băbești DN 1C; 7,65 km, valoare 4.672.690,82 lei

DJ 194A Intersecție DJ 194C – Micula, 7,5 km, valoare 2.784.870,02 lei

DJ 194 Satu Mare – Lazuri  (intersecție drum vicinal, 1,5 km) valoare 839.867,90 lei

Amenajarea platformelor pentru verificarea tonajelor autovehiculelor (parcări) pe :

DJ 196 Hodod – limită județ Sălaj

DJ 193 Borlești – limită județ Maramureș

DJ 109I Orașu Nou – limită județ Maramureș

Pod peste râul Crasna în localitatea Domăneşti – în cursul anului 2014 au fost finalizate lucrările de reconstruire a podului peste râul Crasna pe drumul județean DJ 195C din localitatea Domăneşti.

Conform Ordinului M.D.R.A.P. Nr. 2153/2014 județului Satu Mare i-a fost alocată, pe anul 2014, pentru investiții noi și în continuare suma de 55.343.294,00 lei.