PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dan Cojoc este noul director al DSP Satu Mare

Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare are un nou director, în urma pensionării Dorinei Dragoş Guran. Noul director este Dan Cojoc, căruia prin ordinul ministrului Sănătăţii din 3 decembrie i s-au delegat atribuţiile de conducere a direcţiei,  urmând ca acesta să susţină un examen definitiv pe post.

De profesie medic stomatolog, Dan Cojoc a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, a fost manager şi director de departament pe Europa de Est al unui holding din Timişoara, a lucrat şi în cadrul Instituţiei Prefectului 5 ani de zile pe postul de consilier superior, iar din luna octombrie a acestui an a ocupat o funcţie de inspector principal la DSP Satu Mare.

Noul director interimar al DSP Satu Mare are 47 de ani, este căsătorit şi are un copil în vârstă de 4 ani.