PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primii colindători la Primăria Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare, dr .Coica Dorel a primit joi, 18.12.2014, începând cu  primele ore ale dimineţii, grupuri de copii care au venit să colinde instituţia în preajma sfintelor sărbători

Holul Primăriei a răsunat astăzi de glasurile copiilor şi elevilor de la grădiniţele şi şcolile din oraş, care au încântat cu colinde dar şi poezii de Crăciun. Copiii au fost extrem de bucuroşi de întâlnirea cu Moş Crăciun, dar şi de darurile cu care au fost răsplătiţi.

Primarul a mulţumit tuturor şi le-a urat sărbători frumoase şi un an nou fericit!

Primarul mulțumește tuturor şcolilor care au colindat instituţia: Şcoala Generală nr.10, Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Corul Adagio – Colegiul Ioan Slavici, Şcoala Mircea Eliade, Liceul German, Grădiniţa nr.5, Şcoala Brâncoveanu, Grădiniţa nr.7, Şcoala Octavian Goga, Şcoala Bălcescu Petofi, Liceul cu Program Sportiv.

Sursa: Primăria Satu Mare