PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bal caritabil, concurs de bogracs şi Ziua Florilor, pentru îmbunătăţirea imaginii Spitalului Judeţean

Erica Venemozer, Paula Mare (5)Prefectul Eugeniu Avram a convocat astăzi conducerile instituţiilor din domeniul sănătăţii pentru a-şi prezenta proiectele pe acest an, dar şi problemele cu care se confruntă. Rând pe rând, managerii spitalelor şi-au expus problemele şi planurile, toate subliniind că se confruntă cu o lipsă de personal şi că ar avea nevoie de fonduri suplimentare pentru modernizări şi aparatură medicală.

Managerul Spitalului Judeţean, Erica Venemozer, a spus că pe termen scurt se au în vedere mai multe investiţii, precum modernizarea etajului întâi și refacerea hidroizolaţiei secţiei de terapie intensivă deoarece deja se scurge apa în interior şi este “o vale a plângerii”. Planurile pe termen lung prevăd investiţii din fonduri europene şi se întind pe doi sau trei ani ani, precum eficientizarea termică a Spitalului Nou, deschiderea unui centru de tratament balneoclimateric la Tăşnad similar celui de la Felix, achiziţionarea de aparatură de specialitate dar şi ridicarea unei noi clădiri în curtea Spitalului Nou.

Totodată, Erica Venemozer şi-a propus şi schimbarea imaginii instituţiei prin organizearea unor manifestări care să şi aducă venituri instituţiei. Astfel, ea doreşte organizarea unui bal caritabil, invită firmele să facă donaţii pentru spital, doreşte organizarea unei zile a florilor, când angajaţii să planteze flori în curtea spitalului pe care să le îngrijească pe parcursul anului, sau organizarea concursului “Cel mai bun bogracs”, iar fondurile obţinute din vânzarea mâncării urmând să ajungă în spital. O altă acţiune este “Cel mai frumos brad”, întrecere între secţiile spitalului.

După ce managerii spitalelor şi-au expus problemele, şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Georgeta Pop, le-a atras atenţia să se concentreze mai mult pe stocurile de medicamente, astfel încât pacienţii să nu fie nevoiţi să vină cu medicamente de acasă.  

Exit mobile version