PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bătrân decedat într-un incendiu în Negreşti Oaş

pompieri_incendiuUn bătrân în vârstă de 80 de ani a decedat în această dimineaţă într-un incendiu izbucnit în Negreşti Oaş. Pompierii au intervenit cu două autospecile pentru lichidarea incendiului la casa de pe str. Borcutului nr. 10. Aceştia l-au descoperit pe bărbat decedat, cel mai probabil asfixiat.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj medical care a încercat să-l resusciteze, dar nu a mai putut fi salvat.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş, care au  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Negreşti Oaş.
Pompierii au ajuns la locul intervenţiei la ora 06.29 şi au  constatat că ardea încăperea casei de locuit, cu pericol de propagare la întrega locuinţă.

Incendiul a fost lichidat la ora 07.10.

A ars mobilierul din dormitor şi s-au degradat pereţii încăperii şi instalaţia electrică.

S-au degradat: pereţii încăperii şi instalaţia electrică.

Cauza probabilă a incendiului: folosirea de combustibil la aprinderea focului din sobă.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite, pompierii recomandă cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor, centrale termice pe lemn ori mijloace de încălzire având ca sursă combustibilă lemnul, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

Exit mobile version