PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeie agresată de trei indivizi, salvată de un jandarm

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost agresată de trei indivizi, aseară, în jurul ore 20:00, în cartierul 14 Mai. Indivizii i-au furat poșeta femeii și au lăsat-o cazută la pământ.  La strigătele disperate ale femeii, un jandarm a sărit să o salveze.

Potrivit șefului Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare, colonel Vasile Bocea, subofițerul Adrian Tătar se afla în zonă în momentul comiterii furtului iar la strigătele de ajutor ale femeii acesta a intervenit. Jandarmul s-a asigurat de starea femeii și a continuat procedura de prindere a indivizilor, pe care i-a găsit ascunşi într-un loc retras din spatele unui bloc din cartier. După ce i-a prins, jandarmul i-a condus pe tineri la victimă pentru a-i recunoaşte şi ulterior i-a predat poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor.

Referitor la caz, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a transmis un comunicat:

La data de 15 ianuarie 2015, la ora 20:05  polițiștii de investigații criminale au fost sesizați de către, Mihaela C. despre faptul că cu puțin timp în urmă, în timp ce se deplasa pe strada Grigore Ureche,  din municipiul Satu Mare ar fi fost deposedată de geanta, pe care o avea asupra sa de către 3 tineri.

Auzind țipetele femeii, un cetățean de bună credință care se afla în zonă, a identificat 3 persoane de sex masculin bănuite de săvârșirea faptei, în apropierea locului comiterii acesteia.

 Din cercetările efectuate de polițiștii a rezultat faptul că femeia a fost deposedată de către 3 tineri prin smulgerea genții pe care o avea în mână, în urma acestui fapt femeia s-ar fi dezechilibrat  și ar fi căzut. Imediat după incident doamna s-ar fi ridicat și ar fi cerut sprijinul cetățenilor. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, unde în urma investigațiilor medicale efectuate s-a stabilit că nu este necesară rămânerea sub supraveghere medicală, femeia aflându-se în afara oricărui pericol. Geanta conținea suma de 115 lei, documente și obiecte personale, bunuri care au fost restituite prorietarei de drept. Cei trei bănuiți au vârste curpinse între 15 și 18 ani și sunt cercetați în stare de libertate.

Cetățeanul care a dat dovadă de spirit civic  și a reacționat la strigătele femeii, este un subofițer jandarm care se afla în timpul liber.

În această situație  se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.