În cadrul unei conferințe de presă, directorul general al organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, Dr. Lang Ladislau, împreună cu directorul executiv de conformitate, Huszti Monika, au prezentat bilanțul pe anul 2014 a organizației, care s-a arătat a fi unul foarte bogat în proiecte și activități sociale realizate și derulate în Satu Mare. Ca și obiectiv în anul 2015, conducerea organizației vrea să construiască un cămin de bătrâni și speră ca până în anul 2017 să fie realizat.
”Este o mare provocare, este o sarcină dată de episcopul romano-catolic, Schonberger, un proiect pentru un cămin de bătrâni în orașul Satu Mare. Este un proiect cu dimensiuni financiare crescute, aici o să avem asigurată finanțarea pe componenta de infrastructură și de realizare a clădirii și a dotărilor, dar și asigurarea resurselor financiare de funcționare pentru următorii ani. Lucrăm la elaborarea unor modele de finanțare iar dacă merge totul bine îl pornim anul acesta ca și proiect, dar finalizarea se va întinde cel târziu până în anul 2017”, a declarat Dr. Lang Ladislau.
Totodată a mai anunțat că anul acesta va fi dată în folosință o instituție importantă în Turulung, mai exact un nou centru educațional pentru copiii rromi, realizată cu sprijinul oferit financiar de către Elveția și Germania. Nu în ultimul rând, directorul a mai anunțat că anul acesta, în perioada 24- 26 septembrie, se vor aniversa cei 25 de ani de activitate ai organizației Caritas și se vor organiza diferite evenimente.
Referitor la activitatea derulată în anul 2014, dr. Lang Ladislau a declarat că au fost activi în patru domenii principale, acestea fiind problemele socio – educaționale privind copiii și tinerii străzii, problemele persoanelor cu dizabilități, probleme de suport și intervenție precum și probleme legate de persoanele în vârstă din Satu Mare.
În privința acestor probleme, organizația a derulat patru programe, în care au fost incluși copiii străzii, mai exact rromi, care au beneficiat de cursuri de alfabetizare, persoane cu dizabilități cărora li s-au oferit consiliere socială și de integrare în societate, familii nevoiașe care au beneficiat de ajutoare sociale, alimente și mâncare la Cantina Socială, precum și medicamente de la Farmacia Caritas. Un program a fost destinat persoanelor în vârstă, care au fost găzduiți în cămine de zi iar o parte au beneficiat de îngrijiri la domiciliu și au fost ajutați financiar în privința cheltuielilor.
În anul 2014 Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a organizat o serie de evenimente cu scop caritabil în Satu Mare, acestea fiind: Maraton de solidaritate – ediția a 8-a, Ghiozdan plin cu zâmbete, „Un milion de stele” în semn de solidaritate faţă de familiile nevoiașe în 4 localități, Zilele profesionale, O nouă grupă de alfabetizare, Târgul Moșului – ediția a 10-a și Târg de Crăciun – prima ediție. Ca urmare a acestor evenimente, mii de persoane din comunitatea sătmăreană au fost ajutate și sprijinite financiar.