“Putem observa din păcate, proasta gestionare a banului public nu se pedepseşte în România. Se pedepseşte delapidarea, frauda, furtul, dar gestionarea proastă nu, şi cred că ar fi bine să se pedepsească. În Satu Mare, în timp ce sătmărenilor li se aruncă fărâmituri, deviza celor de la Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului este: totul pentru PSD şi acoliţii săi, nimic pentru sătmăreni! Putem spune că nu există o transparenţă suficientă în folosirea banului public. Există suspiciuni rezonabile privind sifonarea banilor publici. Aşa se foloseşte acum, toţi sunt arestaţi pentru că există suspiciuni rezonabile”, a spus Petre Mureşan.
Liderul PNL a amintit că un coleg de-al lor a solicitat conducerii Consiliului Judeţean un raport cu cheltuierea banilor publici dar nu a primit nimic, precizând că de multe ori aceşti bani ajung în alte buzunare decât acolo unde ar trebui.
Consilierul Cosmin Raţiu a dat exemple de “proastă administrare a banului public“, aducând în discuţie turnarea bitumului pe trotuare, lucru interzis în Uniunea Europeană, demolarea garajelor fără o strategie, inclusiv a celor cu autorizaţie, creşterea furturilor din autoturisme ca urmare a proastei activităţi a Poliţiei Locale, dar şi mizeria de pe şoselele din Satu Mare.
“Am încercat să scoatem în evidenţă lipsa de strategie şi de viziune pe care dl. Coica a confirmat-o în aceşti trei ani de mandat vizavi de evoluţia pozitivă a nivelului calităţii vieţii în municipiul Satu Mare. Rolul unui primar ar fi să îmbunătăţească calitatea vieţii, a infrastructurii, a învăţământului, a reabilitării clădirilor, crearea de spaţii de joacă, crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitori“, a spus Cosmin Raţiu.
Acesta a mai adăugat că pe raza municipiului s-ar fi putut face “realizări notabile” cu banii cheltuiţi de primar în diversele sale vizite, în China, Franţa sau Statele Unite ale Americii.
“Citeam cum promovează Judeţul Satu Mare turismul: în Israel, cu zeci de mii de euro, au fost plecate o grămadă de amante de şefi de la Consiliul Judeţean, de prin instituţii. S-au dus cu un clop oşenesc şi o sticlă de pălincă. Asta e promovare? Asta e bătaie de joc. E risipă de bani publici”, a spus Mureşan.
Consilierul Adrian Albu a reamintit din nemulţumirile consilierilor locali discutate la şedinţa de joi, el fiind de părere că primarul ar trebui să se consulte cu aleşii locali la luarea unor decizii. El a catalogat drept aberant faptul că nici măcar un consilier local nu primeşte răspuns de la Primărie, la şase luni după ce a trimis o adresă oficială. Potrivit acestuia, în municipiul Satu Mare au venit anul trecut prin PNDL doar 500.000 de lei, bani care nu ajung nici măcar pentru studiul de fezabilitate la drumul Careiului.