PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

4000 de porci morţi într-un incendiu devastator la Livada (FOTO& VIDEO)

În data de 01.03.2015, la ora 16.30, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare, a intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de iluminat şi evacuare  a fumului şi  o  ambulanţă tip SMURD, sub comanda  Plt adj. şef. Epuran Marius, în  oraşul Livada, str. DN 19, unde a izbucnit un incendiu la o fermă zootehnică de creştere a porcilor, aflată în proprietatea firmei S.C. AGRO PIG S.R.L.

Forţele de intervenţie ale Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, au ajuns la locul intervenţiei la ora 16.55 şi au constatat că ardea interiorul a două hale de creştere intensivă de suine (porcine), pe aproximativ 3200 m.p.,  cu posibilităţi de propagare la halele învecinate. În interiorul halelor se aflau aproximativ  4400 de porci.

Din cauza faptului că incendiul s-a propagat cu repeziciune la ambele hale şi existând pericolul să se propage la halele învecinate, din ordinul Inspectorului Şef, Colonel Dan Gheorghe, la faţa locului s-a deplasat SVSU al oraşului Livada cu autospeciala din dotare.    

La locul intervenţiei,  s-a deplasat domnul Inspector Şef Col. Dan Gheorghe, care a preluat comanda intervenţiei.

Au ars: interiorul halelor de creştere intensivă a suinelor pe aproximativ 3200 m.p.  

S-au degradat: două hale (structura de rezistenţă a construcţiei, acoperişurile halelor, instalaţia electrică, instalaţia de ventilaţie, instalaţia de apă, instalaţia de furajare, etc).

În urma incendiului au murit, prin asfixiere, aproximativ 4000 de porci( 2000 de 40 kg. şi 2000 de 80 kg).

În momentul de faţă, echipele de pompieri sunt la faţa locului, lucrând pentru lichidarea ultimelor focare şi înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Cauza probabilă a incendiului şi valoarea pagubelor vor fi stabilite ulterior.

Video: Razvan Dobie