PNL își asumă reforma internă și va modifica statutul pentru a limita accesul la funcții al celor aflați în diverse stadii ale proceselor penale. Începând de la sfârșitul acestei luni, atunci când modificările statutului vor fi adoptate de către Consiliul Național, PNL îi va suspenda pe acei membri care au sentințe de condamnare la prima instanță sau asupra cărora s-au dispus măsuri preventive, arest preventiv sau la domiciliu. Toți membri de partid care au probleme penale vor fi suspendați imediat în cazul în care se află sub anchetă penală sau radiați dacă asupra lor s-a pronunțat justiția cu o sentință definitivă de condamnare.
PNL-ul este un partid respectabil, serios și nu vom compromite istoria și tradiția lui acceptând în rândurile noastre membri care au călcat pe lângă lege. Trebuie să înțelegem că atâta vreme cât există anchetă penală asupra unui membru de partid acesta trebuie suspendat până când instanța se pronunță. În cazul în care este achitat atunci acel membru poate să își reia activitatea de partid fără nici o problemă.
La polul opus, PSD a ales să rămână captiv într-un lanț al slăbiciunilor și ezită să facă un pas decisiv, să se reformeze. Victor Ponta și partidul său aleg să protejeze corupții și să fie la cheremul baronilor locali. Modificările la propriul statut, în același sens al limitării accesului penalilor la funcții, sunt respinse de majoritatea liderilor PSD. Deși declară în fiecare zi că doresc să se schimbe, acestea rămân doar vorbe goale. Dovadă sunt și voturile PSD din Parlament prin care își protejează colegii de justiție. Doar anul acesta, PSD i-a salvat pe V. Vosganian, L. Borbely și probabil se pregătește să îl salveze și pe prietenul lui Ponta, Dan Șova.
PNL a propus în Parlament ca cererile venite din partea justiției să fie tratate cu rapiditate, simplu și transparent. PSD se opune, dând dovadă astfel de o atitudine și gândire învechite, dar mai ales de ignoranță față de voința românilor de reformare a clasei politice.
Romeo Nicoară
Deputat PNL