La fața locului s-au deplasat fortele din cadrul Secției de Pompieri Carei care au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță de tip B.
Acestea au asigurat zona pentru preîntâmpinarea apariției unui posibil incendiu (sau explozie), iar echipajul SMURD a transportat șoferul, un tânăr careian în vârsta de 29 de ani, la Camera de Gardă a Spitalului Carei, pentru investigații medicale.
Intervenția s-a finalizat la ora 09:00.