PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șofer careian s-a oprit cu mașina într-o pompă de benzină

În ziua de 26.03.2015, la orele 06:39, I.S.U. ,,SOMES’ Satu Mare a fost anunțat ca în municipiul Carei, pe B-dul 25 Octombrie, la ieșire spre Oradea, un autoturism a intrat în coliziune cu pompa de combustibil din Stația de carburanți.

La fața locului s-au deplasat fortele din cadrul Secției de Pompieri Carei care au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță de tip B.

Acestea au asigurat zona pentru preîntâmpinarea apariției unui posibil incendiu (sau explozie), iar echipajul SMURD a transportat șoferul, un tânăr careian în vârsta de 29 de ani, la Camera de Gardă a Spitalului Carei, pentru investigații medicale.

Intervenția s-a finalizat la ora 09:00.