PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UDMR Satu Mare a aniversat 25 de ani de existență

Conducerera UDMR Satu Mare a aniversat astăzi 25 de ani de la înființare, în prezența președintelui formațiunii, Kelemen Hunor.

La eveniment au participat persoanele din conducerea partidului, în frunte cu președintele filialei județene, senatorul Pataki Csaba, președintele filialei municipale, deputatul Kereskenyi Gabor, dar și o serie de aleși locali, președinți de filiale comunale. Au mai fost prezenți Ștefan Ressler din partea Forumului  Democrat German și Paul Dancu din partea Uniunii Slovacilor și Ucrainenilor.

În deschiderea manifestării, la propunerea președintelui Pataki Csaba, cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria celor care au contribuit la înființarea UDMR SAtu Mare, în urmă cu 25 de ani, sau au condus destinele comunității maghiare din județ, și nu mai existră.

În cuvântul său, Pataki Csaba a spus că UDMR este una dintre cele mai vechi organizații din Europa Centrală și de est și că nu ar fi existat dacă nu s-ar fi ocupat și de probleme generale, pe lângă cele ale comunității maghiare.

Liderul UDMR a subliniat că UDMR există în formula actuală datorită minorității maghiarilor și a nevoilor acestora pe care le reprezintă.