PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Elevii de nota 10 au primit câte un laptop cadou

premiere elevi Eon Gaz (49)Zece elevi excepționali din județul Satu Mare au fost premiați astăzi de către compania E.ON Gaz România, cu ocazia împlinirii a 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală. Premiul oferit fiecărui elev a constat într-un laptop performant.

Festivitatea de premiere a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, unde rând pe rând în prezența inspectorului școlar general al ISJ, Claudu Mondici și a directorului de cancelarie al prefectului, Raul Băbțan, elevii de nota zece au fost premiați de către reprezentanții E.ON România, Vasile Andreica și Mihai Predulescu.

“Suntem bucuroşi să marcăm 10 ani de când E.ON este prezentă în România prin a premia performanţa şcolară. Nota 10 reprezintă cel mai bine excelenţa. Asemenea rezultate se obţin numai prin muncă asiduă, iar aceste eforturi nu trebuie să treacă neobservate. Vom continua să ne implicăm în sprijinirea educaţiei pentru că ştim că viitorul nostru depinde în primul rând de educaţia noilor generaţii”, a declarat reprezentantul E.ON România, Vasile Andreica.

La rândul său, Claudiu Mondici, a precizat că aceste premii sunt răsplata pentru efortul pe care fiecare elev de clasa a VIII-a îl depune în învățătură, obținând astfel media generală 10.

„Salut iniţiativa E.ON România de a recompensa elevii străluciţi, elevii de clasa a VIII-a care au obţinut media generala 10 în ultimii 3 ani şcolari, din judeţul Satu Mare. Acest premiu este o recompensă a valorii elevilor precum şi o răsplata a efortului depus de ei. Mulţumesc E.ON România pentru că susţine educaţia şi o consideră ca fiind un domeniu prioritar şi decisiv în asigurarea unui viitor mai bun“, a declarat Claudiu Mondici.

Elevii de nota zece sunt următorii:

Domuț Andrea – Școala Gimnazială Bălcesu Petofi

Bota Tweodora – Școala Gimnazială Bălcesu Petofi

Mulcuțan Chiș Vlad – Școala Gimnazială Mircea Eliade

Ignat Eduard – Școala Gimnazială Lucian Blaga

Smid Adrian – Școala Gimnazială Mihai Viteazul – Moftinu Mic

Linzenbold Walter Tamas – Școala Gimnazială Mihai Viteazul – Moftinu Mic

Pakular Sara – Școala Gimnazială Tășnad

Tomba Tania – Școala Gimnazială Tășnad

Ardelean Lorena Paula – Școala Gimnazială Grigore Moisil

Mihai Miriam Deianira –  Școala Gimnazială Grigore Moisil

E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală premiind 100 de elevi cu rezultate excepţionale la învăţătură din 10 judeţe situate în aria sa de activitate.

Proiectul s-a adresat elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţie de către Inspectoratele Şcolare Judeţene pe baza unor criterii de departajare, între care se numără cel de a fi avut media 10 la toate materiile de studiu în primii trei ani de gimnaziu.

 

Exit mobile version