Analiza privind asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, semestrul I, an școlar 2014-2015, a fost prezentată astăzi în cadrul sedinței Colegiului Prefectural, de către inspectorul șef al IPJ Satu Mare, Florentin Vlad.
Potrivit acestuia, pentru punerea în aplicarea a măsurilor din Planul de acțiune, au fost instituite măsuri de patrulare şi supraveghere a unităţilor şcolare, a zonelor învecinate şi a traseelor de deplasare a elevilor, fiind angrenaţi lunar 126 de lucrători, dintre care 101 lucrători de poliţie, 14 jandarmi și 11 polițiști locali.
De asemenea, au fost organizate 273 de întâlniri între cadrele didactice și părinți, alte 445 activități în timpul orelor de curs și s-au transmis 31 de informări către alte instituții (autorități locale, ISJ Satu Mare).
Au fost iniţiate și desfășurate: 160 acţiuni de combatere a absenteismului şcolar, 67 acțiuni pentru combaterea nerespectării normelor rutiere, în zonele adiacente unităţilor şcolare, în parcuri sau localuri din vecinătatea acestora și 83 de acțiuni pe linia Legii nr. 12/90 și Legii nr. 61/91, urmărindu-se îndeosebi acte de comerț ilicite și consumul de alcool de către elevii minori.
În semestru I școlar au fost controlaţi un număr de: 114 agenţi economici, privind comercializarea produselor alcoolice şi din tutun elevilor, au fost aplicate 77 sancțiuni contravenționale, din care 59 la Legea 61/91 privind ordinea si liniștea publică, 6 – la regimul circulației rutiere , 1 – la HG 128/94 și 11 la alte acte normative iar 303 elevi au fost depistați că absentau de la cursuri.
În ceea ce privește situația faptelor penale sesizate, comise în unitățile școlare și zona adiacentă, situația operativă în acest domeniu este în scădere semnificativă față de semestrul I al anului școlar precedent(-5) și anume 8 infracțiuni sesizate față de 13 în semestrul I:
– 7 au avut loc în incinta unităților școlare și 1 în zona adiacentă, din care 4 s-au comis în mediu urban și 4 în mediu rural
– 6 cazuri cu autori cunoscuți;
– 7 cazuri fac parte din categoria elevilor și într-un caz a fost prejudiciat patrimoniul școlii;
– 2 cazuri reprezintă infracțiuni de furt a unor telefoane mobile, 1 tentativă la furt și 5 infracțiuni de lovire.
Conform analizelor de caz efectuate, principalele cauze favorizatoare comiterii faptelor au fost:lipsa cu desăvârșire a pazei sub orice formă, executarea serviciului de pază în mod necorespunzător, neluarea unor măsuri minime de securitate a bunurilor elevilor pe timpul orelor cât și în afara acestora, lipsa de operativitate în sesizarea evenimentului de către cadrele didactice sau primii sesizați, consumul băuturilor alcoolice în localurile de alimentație publică din imediata apropiere a unităților de învățământ, coroborat cu absentarea nemotivată de la ore și lipsa de atenție și dezinteresul elevilor față de bunurile personale, coroborate cu manifestările de bravură din partea acestora care își abandonează bunurile personale „la vedere”.
La nivelul județului Satu Mare figurează: 305 – unități de învățământ preuniversitar, 100 – mediul urban, 205 – mediul rural, 155 – sunt dotate cu mijloace de pază și monitorizare, 105 – sunt dotate cu sisteme de supraveghere video.