În aplauzele sătmărenilor prezenți la expoziția de câini, au defilat rasele: Ciobănesc german, Ciobănesc de Asia Centrală, Jack Russel Terrier, Dalmațian, Teckel standard cu păr scurt și Brac German.
Arbitrul de ring a decis ca titlul de Cel mai frumos câine din Satu Mare să fie atribuit unui exemplar din rasa Teckel standard cu păr scurt, urmat de Ciobănescul german și pe locul trei s-a clasat câinele din rasa Jack Russel Terrier.
Teckelul standard cu păr scurt este din Baia Mare, are vârsta de 2,5 ani și îl cheamă Zoldachs Jolly Jocker. Minunatul teckel deține și titlul de campion mondial. Câinele și proprietarii sunt din Baia Mare dar au decis să se înscrie în Asociația Chinologică din Satu Mare, datorită profesionalismului de care dau dovadă membrii asociației sătmărene în organizarea anuală a unor astfel de expoziții.
”Stau în Baia Mare. M-am înscris la Satu Mare pentru că banii mei de cotizație vreau să meargă într-o asociație unde se face chinologie și se organizează o expoziție frumoasă. Aici vin cu plăcere, mă simt bine și te simți apreciat. Sunt crescător de teckel, iar câinele meu este rezultatul muncii mele de 10 ani”, a declarat proprietara Majoros Eva.