PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Chuck Norris de Carei. Doi polițiști și un jandarm bătuți de un bărbat de 60 de ani

patrula_politieÎn ziua de 14.05.2015, patrula mixtă de siguranţă publică formată din agenți din cadrul Poliţiei municipiului Carei şi un jandarm din cadrul IJJ Satu Mare, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza municipiului Carei, au fost sesizaţi despre faptul că pe str. 1 Decembrie 1918 din Carei, o persoană de sex masculin ar agresa trecătorii. Sosiți la fața locului, patrula a constatat faptul că  PETRU  S., de 60 ani, din Carei, i-a aplicat mai multe lovituri cu mâna şi piciorul unui bărbat din Carei. 

Polițiștii au intervenit pentru a stopa acţiunea agresivă, iar în acel moment, agresorul, fără motiv şi fără vreun avertisment, le-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul atât polițistului cât și jandarmului.

Bărbatul în cauză a fost  condus la sediul Poliţiei din Carei  unde, în curtea unității,  l-a lovit cu piciorului pe un alt agent de poliţie.

Pentru că prezenta o stare de agitaţie accentuată bărbatul în cauză a fost internat într-o unitate sanitară  în vederea efectuării de investigații medicale.

Cercetările în cauză continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal.

Totodată, pentru alte două fapte similare comise de aceeași persoană, în ultimele 10 zile, se efectuează cercetări de către procurorul de caz din cadrul Parchetului  de pe lângă Judecătoria Carei. Astfel, în data de 05.05.2015 bărbatul în cauză i-a amenințat pe polițiștii deplasați la un eveniment sesizat pe str. Iuliu Maniu, iar la data de  13.05.2015, l-a amenințat cu acte de violență pe un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier Carei,  aflat în timpul liber,  nemulțumit fiind de măsurile de sancționare luate de acesta împotriva sa , la data de 05.05.2015.  

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version