PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în vizită la PNL Satu Mare

PNL Satu MareConsilierul politic al ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Debra Hevia, s-a aflat astăzi, 4 mai, în județul Satu Mare, pentru a cunoaște realitățile din județele României, viața politică locală și implicarea civică a cetățenilor în viața socială cotidiană.

Debra Hevia a fost însoțită de consilierul specialist Rodica Bârlănescu și împreună au avut o întâlnire cu conducerea Partidului Național Liberal Satu Mare la care au participat deputatul Romeo Nicoară, copreședinte PNL, consilierul județean Virgil Enătescu și alți membri ai Biroului Politic al PNL Satu Mare.

În cadrul discuţiilor participanţii au abordat subiecte de actualitate privind viaţa politică şi economică a judeţului Satu Mare, fiind aprofundate subiecte precum democraţia şi administraţia locală, implicarea civică a cetăţenilor, aspecte ale vieţii economice locale, relaţiile interetnice precum şi alte detalii ale vieţii sociale sătmarene.

Consilierul politic al ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Debra Hevia, a subliniat importanţa implicării civice a cetăţenilor în viaţa comunităţii, în vederea susţinerii consolidării democrației locale, susținând totodată interesul ambasadei Statelor Unite ale Americii în cunoașterea realităților locale și particularitățile diverselor regiuni ale țării.

Sursa: PNL Satu Mare

Exit mobile version