Discuţiile privind introducerea sau nu a acestor proiecte pe ordinea de zi au durat mai bine de o oră şi jumătate, timp în care din replicile consilierilor s-a simţit apropierea alegerilor. Astfel, consilierii UDMR Kovacs Mate, Eva Mărginean, Draveczky Carol, alături de cei ai noului PNL, Adrian Cozma, Radu Giurcă, Ionuţ Rus şi Alexandru Panea au adus critici preşedintelui CJ Adrian Ştef şi au avut o serie de întrebări.
În privinţa proiectului cu privire la achiziţia bazei sportive Someşul, în ciuda faptului că toţi reprezentanţii fotbalului din Satu Mare au susţinut că este necesar un loc pentru antrenamente şi competiţii, în urma unor discuţii ce au durat aproape o oră consilierii au decis să scoată proiectul din mai multe motive. A fost invocat faptul că situaţia juridică a clădirilor nu este foarte clară, din moment ce asupra acestora este o ipotecă a actualului proprietar. Proprietarul s-a angajat să scoată această ipotecă în cazul în care există o hotărâre de achiziţionare a acestuia, dar consilierii au cerut un angajamanent notarial. Ei au mai cerut şi o evaluare a imobilelor pentru a se vedea dacă preţul negociat, cel de 500.000 de euro, este unul real. Au fost consilieri care au cerut verificarea vânzătorului pentru a se vedea dacă este o persoană serioasă, pentru a nu exista nicio suspiciune, dar şi intrarea în parteneriat cu Primăria Satu Mare pentru o viitoare bază sportivă având în vedere faptul că aceasta deţine terenul respectiv. Până la urmă toţi consilierii au fost de acord să amâne discutarea acestui proiect şi să se deplaseze până la baza Someşul să vadă în ce stare se află.
Discuţii foarte multe au fost şi la proiectul cu privire la preluarea deşeurilor din Cluj Napoca la groapa de gunoi de la Doba a pentru o anumită perioadă, până când clujenii îşi rezolvă problemele de mediu. Preşedintele Adrian Ştef a spus că este vorba despre un ajutor colegial dat clujenilor, în vreme ce managerul rampei ecologice, Claudiu Ardelean, a explicat că dacă acest contract s-ar întinde pe o perioadă de un an judeţul Satu Mare ar avea un câştig de 5,6 milioane lei plus TVA, bani cu care s-ar putea închide celula nr. 1 şi s-ar putea amenaja celula nr.2. Tot el a subliniat că dacă nu se va profita de această situaţie instituţia va fi nevoită să caute alte surse de venit pentru închiderea primei celule, lucru care ar duce la majorarea tarifelor pentru operatori şi implicit către populaţie. Consilierii UDMR au invocat lipsa unui aviz de mediu, dar Claudiu Ardelean le-a explicat că acesta este doar unul consultativ şi s-ar putea ca pe când se obţine acest aviz, Clujul să-şi fi rezolvat problema. Discuţiile au continuat pe diferite teme, ajungându-se inclusiv la “promovarea imaginii judeţului Satu Mare”. Preşedintele Adrian Ştef le-a spus consilierilor PNL că astfel au ocazia să-i acorde un sprijin primarului Emil Boc, coleg de partid cu ei, însă cu toate acestea ei s-au împotrivit. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, prin votul consilierilor UDMR-PNL. Din cei 29 de consilieri prezenţi 15 au votat pentru retragerea de pe ordinea de zi.
În timpul şedinţei, preşedintele Adrian Ştef le-a spus consilierilor din opoziţie că transformă aceste subiecte în unele politice, şi le-a cerut să vină cu un proiect.