PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Govor îl regretă pe Liviu Dragnea: Nu știu dacă voi mai putea finaliza cele 55 de proiecte ale județului Satu Mare

Mircea Govor împreună cu primarii Aurelia Fedorca și Daniel Balogh au susținut o conferință de presă prin care și-au arătat regretul față de demisia lui Liviu Dragnea din guvern și din toate funcțiile deținute de acesta în PSD. Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată astăzi de instanţa supremă nefiind definitivă.

Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a precizat că ceea ce i s-a întâmplat lui Liviu Dragnea i se trage de la unele evenimente politice petrecute la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. ”Ceea ce se petrece este mai grav că se creează un precedent în politica românească, un precedent care o să afecteze toată clasa politică inclusiv și pe cei care se bucură la această oră. Trebuie să recunoaștem că instanțele judecătorești și magistrații în general își fac datoria conform legii, dar după părerea mea, legile sunt ambigue, sunt interpretabile și este un vid legislativ”, a afirmat Mircea Govor.

Președintele PSD Satu Mare consideră că sunt probleme la nivel legislativ inclusiv cu numirea directorilor de deconcentrate, cu cine se lucrează în teritoriu, ce înseamnă să ai un guvern. Acesta este îngrijorat de cum vor decurge cele 55 de proiecte de lucrări ale județului Satu Mare, depuse la Ministerul Dezvoltării.

Regret că Guvernul României pierde un om de mare valoare. Ministrul Dezvoltării a schimbat complet optica, viziunea și modul de abordare a lucrurilor în administrația publică. De suferit o să aibă autoritățile locale și în special județele și primăriile, pentru că domnul Dragnea cu experiența acumulată atâta timp în administrația publică a știut cum se pune problema, cum să facă lucrurile în așa fel ca administrația publică să funcționeze.

Noi la ora actuală avem 55 de proiecte de lucrări începute și nu știu dacă le voi mai putea finaliza în condițiile în care nu știu ce va fi. Eu spun, la ora actuală suntem foarte afectați pentru ceea ce s-a întâmplat în ziua de astăzi”, a spus Govor.

În altă ordine de idei, președintele PSD Satu Mare a transmis personal un mesaj lui Liviu Dragnea prin care îl roagă să nu renunțe la funcțiile politice pentru că nu este vorba de acte de corupție.

Sper ca în recurs să fie achitat și să revină înapoi în Guvernul României, pentru că, încă o dată o spun, este o mare pierdere pentru noi, pentru Guvernul României, pentru administrația publică în mod special. Sper ca în ceasul al doisprezecelea parlamentarii noștri se vor trezi și vor schimba legislația în România, ca să se știe o dată și pentru totdeauna ce înseamnă să fi om politic în România.

Trebuie să știm ce ai voie să faci în campaniile electorale, dacă ai voie să vorbești de la om la om, dacă ai voie să vorbești pe un ton mult mai ridicat cu colegii din partid, dacă funcțiile deconcentrate sunt cele cu care să lucrezi la nivel de minister, sau totul merge la voia întâmplării.  Am văzut de-a lungul timpul situații mai ciudate, inclusiv eu am trecut printr-o situație destul de încurcată la alegerile prezidențiale și sper din tot sufletul să se termine această legislație care are mari lacune”, a mai spus Mircea Govor.

Primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a afirmat că astfel de decizii, privind condamnarea lui Liviu Dragnea îi bulversează, atâta timp cât omul Dragnea cunoștea multă administrație și venea cu soluții concrete la rezolvarea problemelor administrațiilor publice locale.

Totodată, Mircea Govor a specificat faptul că ceea ce s-a întâmplat atunci la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a fost împreună cu PNL-ul, sub egida USL-ului, iar acum PNL-ul este aliat cu cei care au vociferat ca să nu se meargă la vot și acum râd și susțin că justiția și-a făcut datoria. ”Consecințele le suportăm noi ca partid, și ei bine mersi acum comentează și râd și spun că instața și-a făcut datoria. Dar astea se întorc toate și împotriva lor” a încheiat Mircea Govor.

Primarul comunei Craidorolț, Daniel Balogh, a declarat că astăzi au asistat la o execuție politică, o răzbunare politică și cineva se pregătește pentru alegerile de anul viitor și va începe decimarea membrilor de partid, considerând că ”vom avea parte și de alte surprize”.