Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe raza localităţii Beltiug Mihai U. i-ar aplicat o lovitură cu pumnul, la nivelul feţei reclamantului.
Nu a fost necesară intervenţia cadrelor medicale. Incidentul s-ar produs pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.
Tot în data de 10 mai, poliţiştii din Livada au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii a avut loc un incident. La faţa locului oamenii legii au stabilit că pe fondul consumului de alcool, Elemer G. i-ar fi aplicat o lovitură cu un obiect contondent, la nivelul capului lui Lorant V.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă nu a fost necesară internarea acesteia.
În situaţiile menţionate anterior s-au întocmit dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sursa: IPJ Satu Mare