PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PLR Satu Mare a sărbătorit 140 de ani de liberalism. “Noi suntem adevăraţii liberali!” (FOTO)

plr 140 ani liberalism (65)Conducerea PLR Satu Mare alături de cea a Asociaţiei Ion I.C. Brătianu au sărbătorit astăzi la Satu Mare 140 de ani de la înfiinţarea primului partid liberal din România. Cei peste 100 de PLR-işti au depus o coroană la placa amplasată pe Biblioteca Judeţeană, unde a fost primul sediu al PNL din Satu Mare, după care, împreună cu conducerea PSD Satu Mare, au depus coroane la bustul marelui om de stat liberal Ion IC Brătianu.

Scriitorul Felician Pop a rostit câteva cuvinte despre placa amplasată pe clădirea Bibliotecii, despre faptul că trecutul liberal al Sătmarului, precizând că “identitatea liberală nu se poate ascunde sub nişte sigle, am văzut că de multe ori afară e vopsit gardul iar înăuntru e leopardul portocaliu”.

Liberalii adevăraţi spun că liberalismul nu este o simplă doctrină politică, nu este o simplă angajare într-un partid sau altul ci este un mod de a fi, un mod de viaţă, de a gândi liber. Suntem atât de mulţi, iată că este un semn că noi contăm. Liberalismul adevărat nu se ascunde după câteva litere. Trebuie să fii tu însuţi. Dacă amesteci îngheţata cu varza fiartă nu cred că poate să iasă o mâncare politică digestivă“, a spus Felician Pop.

La bustul lui Ion I.C. Brătian, PLR-iştilor li s-a alăturat preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, viceprimarul Radu Roca şi directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbţan, care au venit, după cum a precizat Mircea Govor, ca social democraţi, din respect faţă de colegii din USL cu care au câştigat alegerilor locale din 2012.

Felician Pop a evocat personalitatealui Ion I.C. Brătianu, spunând că acesta a fost un adevărat om de stat de la care politienii de astăzi ar avea foarte multe de învăţat.

Preşedintele PLR Satu Mare, Adrian Ştef, nu a ratat ocazia de a face unele criticii la adresa noului PNL, pe care-l consideră fostul PDL alături de câţiva liberali.

Prin faptul că îţi faci o poză în faţa unei academii nu înseamnă că eşti academician. Prin faptul că îţi faci o poză cu sigla şi culorile liberale nu înseamnă că eşti neapărat liberal. Unii nu au înţeles acest lucru. Eu cred că impostorii, farsorii, trebuie să meargă în neantul uitării iar liberalii adevăraţi sunt cei care au rămas consecvenţi ideii liberale“, a declarat Adrian Ştef, explicând faptul că “unii dintre colegi” au trecut în Parlamentul European din grupul liberalilor în cel al Partidului Popular European.

De fapt este un PDL, mic sau mare, nu ştiu, în care câţiva colegi liberali s-au înscris. Asta s-a întâmplat de fapt. Liberalii adevăraţi au rămas consecvenţi ideilor liberale, noi suntem membrii familiei liberale europene, aşa vom rămâne. Prin faptul că astăzi noi ne-am adunat în număr aşa de mare aici, reprezintă că ideea liberală şi principiile liberale sunt protejate de noi, noi suntem păstrătorii lor. Vreau să transmitem un mesaj românilor, şi anume cei care simt cu adevărat liberal să aibă încredere în noi, să vină alături de noi, să aibă credinţă, pentru că liberalismul în România nu trebuie să moară”, a spus Adrian Ştef.

Preşedintele CJ a precizat că în USL nu au fost certuri, nu s-au huiduit unii pe alţii, cum se întâmplă astăzi în PNL.

Eu nu fac aici politică liberală, fac politică social democrată, am venit din respect, pentru că împreună am câştigat alegerile la Consiliul Judeţean pe listele USL mi s-a părut normal ca astăzi să fiu alături de ei la împlinirea a 140 de ani de liberalism în România. Ion I.C. Brătianu a fost un om de stat, de aceea am venit astăzi împreună cu colegii să depunem o coroană, în semn de recunoştinţă faţă de ce a făcut pentru România“, a afirmat Govor.

La final a avut un scurt moment artistic susţinut de tinerii cenaclului Alfazet.

Exit mobile version