Într-o conferință de presă la sediul PNL Satu Mare, doctorul Enătescu a făcut un istoric al ocupării acestor funcții încă din 1940, dar ajuns la prezent a remarcat faptul că la conducerea instituțiilor medicale sunt persoane care nu au pregătirea necesară postului respectiv.
”Acum la Direcția de Sănătate Publică avem un dentist. Acolo se iau niște salarii uriașe. Întrebarea e că de ce nu se dau aceste salarii la cei care muncesc, pentru asistentele și medicii care fac de gardă și trebuie băgați în tot felul de oameni politici care fac direcții sanitare. Sunt 41 de Direcții Sanitare cu posturi supra umflate, care nu au nicio sarcină. Ei salar nu dau, ei organizare nu fac, ei nu fac altceva decât să-i supravegheze și să-i încurce pe alții. Nu avem nevoie de politică, avem nevoie de medicină”, a afirmat Virgil Enătescu.
Academicianul propune clar limitarea perioadei de ocupare a unui post, scoaterea frecventă a acestora la concurs, pentru a rămâne în sistem cei competenți, iar promovările să nu se mai facă strict politic.
La conducerea spitalelor sunt promovați ”ingineri zootehniști, ingineri constructori, economiști, care nu știu care sunt problemele sănătății unei populații. De la portar până la director toți sunt numiți politic. Eu am fost în conducerea consiliului de administrație a spitalului și mi-am dat demisia când am văzut ce se întâmplă. Totul s-a împărțit absurd politic. Împărțirea de secții pe spitale, pe dotări, nu aveai voie să vezi bolnavii de pe altă secție. Se plimbau cu salvarea de la un spital la altul. Și unde murea pacientul? Pe pod, între două spitale. Salvarea trecea de 5-6 ori pe pod pentru același caz. Niște tâmpenii pe care nu le-ar fi acceptat nicio minte normală, în afară de Satu Mare. S-a făcut împărțirea pe două spitale ca să aibă mai mulți politruci capacitatea de a fi medici șefi de secție”, a concluzionat doctorul Enătescu.
Făcând un raport între funcționari și personalul activ din sănătate, Enătescu afirmă că acesta este în detrimentul personalului medico-sanitar și că toate investițiile care se fac, sunt pe partea hotelieră, iar aparatura care se cumpără se ține în pivniță.
”Sunt foarte mulți oameni capabili și în Satu Mare care sunt dați deoparte de cei obraznici. Adică unul care știe fotbal sau măcar pretinde că știe fotbal, neapărat numai acela poate conduce un județ? Ce pregătire are domnul Govor, astfel încât își dă cu părerea de tot ce trebuie făcut în spital. Are pregătirea de negustor, fără să spun de ce”, a declarat Enătescu.
Mai mult, academicianul consideră că același sistem se aplică nu doar în sănătate ci și în învățământ, amintind de concursurile pentru posturile de inspector școlar.