”Am venit la acest eveniment din solidaritate și din dorința de a-i determina pe colegii mei să rămână solidari. Îmi doresc ca să menținem unitatea profesiei în interesul cetățenilor. Noi, medicii veterinari, oferim servicii cetățenilor, îngrijindu-le și tratându-le animalele. Eu, în calitatea mea de prefect, nu mă dezic de faptul că sunt medic veterinar și trebuie să fim mândri și umani în primul rând cu oamenii dar și cu animalele”, a declarat Eugeniu Avram.
”Eu fiind medic veterinar am o colaborare foarte bună de pe poziția de viceprimar iar ca reprezentant al Primăriei, putem spune că avem o colaborare foarte bună cu Direcția Sanitar Veterinară. După cum ați văzut s-au modernizat piețele și halele de produse lactate iar împreună cu primarul Dorel Coica am alocat fonduri pentru modernizare și pentru asigurarea salubrității acestor produse. Vrem să acordăm o mare atenție medicilor veterinari ca să aibă condiții bune pentru a-și desfășura activitatea în aceste piețe”,a afirmat Radu Roca.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de către vicepreşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Satu Mare, Dan Zeicu și directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuța, care le-au transmis tuturor participanților un sincer ”La mulți ani” și multă putere de muncă.
Menționăm că la acestă manifestare au fost invitați și veterinarii pensionari, pentru a le împărtăși celor tineri din experiențele lor și cazurile mai grave pe care le-au întâlnit pe tot parcursul profesiei.