PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Concubine bătute în Pir şi Vama. Au ajuns la spital

bataieLa data de 19.06.2015, orele 19,03 lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către B. Carolina de 65 ani, din comuna Pir, sat Piru Nou, jud. Satu Mare, despre faptul că în jurul orelor 18,30-19,00, fiica sa V. Karola de 49 ani, cu același domiciliu, în timp ce se afla la locuință, a fost lovită în mod repetat în zona capului de către concubinul acesteia, F. Radu de 20 de ani, domiciliat în Pir. 

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Victima, care a suferit mai multe leziuni, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Tășnad în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Agresorul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

La data de 20.06.2015 la orele 19:35 lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 despre producerea unei altercații la domiciliul unei familii din comuna Vama.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că numita F. S. de 16 ani, cu domiciliul în localitatea Dăișoara, jud. Brașov, a fost agresată fizic de către concubinul său V. Dănuț de 23 ani, domiciliat în comuna Vama.
Victima a fost transportată la Spitalul Negrești Oaș în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Agresorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Exit mobile version