La locul producerii incendiului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță SMURD TIM.
La sosirea la faţa locului a echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul garsonierei, acesta fiind lichidat în cel mai scurt timp.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă “fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzator” (efect termic), au ars un dulap, încălțăminte și haine.
Valoarea bunurilor distruse este de aproximativ 500 lei, iar cea a bunurilor salvate de 30.000 lei.
Intervenţia a fost finalizată la ora 11.30.
Sursa: ISU Someș Satu Mare