PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD Satu Mare, alături de Ponta. “Vom face tot posibilul să-l susţinem!” (VIDEO)

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedintele Nicolae Bura şi preşedintele filialei judeţene a TSD Satu Mare, Raul Băbţan, au susţinut astăzi o conferinţă de presă în care au anunţat că-l susţin pe premierul Victor Ponta, ei sperând ca liderul PSD să nu cedeze presiunilor şi să nu-şi dea demisia.

“Organizaţia PSD Satu Mare este solidară şi alături de domnul Victor Ponta în aceste momente neobişnuite pentru politica românească. Este situaţia cea mai grea din ultimii 25 de ani pe care o parcurge partidul nostru. Niciodată nu ne-a fost dat să vedem că primul om în partid şi al doilea om să aibă probleme. Noi, cei din teritoriu, e normal să fim alături de dânşii, să încercăm prin toate pârghiile legale să fim alături de şefii noştri pentru că o problemă la nivel naţional cu domnul Victor Ponta nu aduce decât la probleme şi la nivel local”, a afirmat Govor.

În opinia sa, o destabilizare a vieţii politice nu ar fi benefică pentru nimeni şi le-a transmis adversarilor politici să nu se bucure pentru că toate se vor întoarce împotriva lor, ca un bumerang.  

“Cei care încearcă să se bucure de problemele de la noi să nu uite că se vor întoarce ca bumerangul şi îi vor lovi pe ei. Nu mi se pare normal ca cetăţenii României să asiste cum cineva vrea să aducă din nou la guvernare fostul regim Băsescu, care a nenorocit această ţară, a tăiat salariile, pensiile, a închis şcolile, spitalele şi nu fac altceva decât se ascund după sigla PNL. Aceşti profesionişti în diversiuni şi combinaţii, prin acest paravan, şi bineînţeles prin oportunitatea de care dispun la ora actuală, că-i reprezintă şi preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, încearcă tot posibilul să forţeze o demitere a premierului. Sper din suflet că domnul Victor Ponta şi întreaga echipă vor fi puternici, nu vor ceda presiunilor şi nici preşedintele României şi nici altă structură în afară de Parlamentul României nu poate să ia măsuri împotriva Guvernului şi primului ministru. Sunt convins că Parlamentul știe ce are de făcut”, a declarat Govor.

El a explicat că în politică trebuie să lași tot timpul loc de Bună Ziua și le recomandă foștilor PDL-iști să se uite întâi în oglindă și să vadă ce au făcut în această țară. Govor este de părere că lupta politică s-a transformat într-o luptă nedemocratică, unde foştii băsişti vor să pună mâna pe toată puterea.

“Vom face tot posibilul, tot ce este omeneşte posibil şi legal să îi susţinem”, a conchis Govor.

În cuvântul său, vicepreşedintele Nicolae Bura a arătat că este o coincidenţă suspectă anunţarea moţiunii de cenzură chiar în această zi în care Ponta este pus sub acuzare. El este de părere că toată această situaţie este cauzată de adversarii politici, de succesul pe care premierul îl are şi a politicilor care au dus la creştere economică şi majorarea salariilor.

“Sper din tot sufletul să nu cedeze la aceste atentate împotriva sa şi să continue guvernarea”, a punctat Bura.

De asemenea, Raul Băbţan a precizat că şi tineretul social democrat este solidar cu Ponta şi restul conducerii PSD, iar cel care trebuie să decidă soarta primului ministru este Parlamentul.