PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Romeo Nicoară: Dragi sătmăreni, e timpul ca Ponta sa plece!

romeo nicoaraAsistăm împreună în aceste zile la un spectacol trist: un prim-ministru fără demnitate vrea să rămână în funcție deși este acuzat de fapte grave și clare: evaziune fiscală, spălare de bani, incompatibilitate. În același timp, prin mijloace “specifice”, Victor Ponta, premierul ilegitim, își ține captivi parlamentarii, ca pe un scut personal.

Moțiunea de cenzură, menită să schimbe Guvernul, avea inițial ca temă modul abuziv în care Victor Ponta, PSD și Guvernul, au gestionat problema votului românilor din diaspora și au refuzat să organizeze alegeri parțiale acolo unde primarii și-au pierdut funcția.Iată că această moțiune a devenit,acum, practic singurul prilej să putem scăpa de Guvernul și premierul Ponta!

Singura noastră șansă, a tuturor, de a scăpa de un premier care se agață de scaun, în cel mai parșiv mod, mințind despre orice și pe oricine, inclusiv prietenii și partenerii internaționali ai României, este de a ne solidariza!

Vă chem pe toți ca, până mâine, vineri, 12 iunie, când va avea loc votul în Parlament, să-i contactați prin orice mijloace– telefonic, prin internet, la cabinetele parlamentare –  pe parlamentarii de Satu Mare ai PSD și ai tuturor partidelor ca să punem împreună presiune pe ei, să înțeleagă că Guvernul Ponta este unul distrugător și să voteze demiterea lui!

Singura noastră opțiune este să avem o voce puternică! Să spunem toți: Ponta, pleacă! Demisia!

Romeo Nicoară,
Deputat PNL,
Copreședinte PNL Satu Mare

Exit mobile version